Cartel Alfa anunţă acţiune de protest, marţi, la Ministerul Muncii: Blocarea negocierii contractelor colective de muncă trebuie să înceteze iar salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată trebuie să crească de la 1 ianuarie 2027
Organizaţiile sindicale Federaţia Sindicatelor din Comerţ, Federaţia Sindicatelor din IT & Comunicaţii şi Federaţia Sindicatelor din Industria Financiară, afiliate Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel ALFA şi UNI Global Union, împreună cu Federaţia Sindicală din Asigurări şi Bănci, afiliată CSDR şi UNI Global Union, organizează marţi, între orele 11:00 şi 13:00, o adunare publică de protest la sediul Ministerului Muncii, acuzând sabotarea, de către marile companii, a încheierii contractelor colective de muncă la nivel sectorial în mediul privat şi a contractului colectiv de muncă la nivel naţional.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
AI nu „închide economia”. O mută. 3
Scurt și fără panică: da, inteligența artificială taie joburi. Dar nu le șterge pe bandă, cum sună titlurile. În România, datele oficiale arată altceva decât apocalipsa.Banca Națională a estimat că do…
AI nu „închide economia”. O mută. Bis
Mai multe de la News.ro
Federaţiile din ţările nordice declară că şi-au pierdut încrederea în Infantino şi în leadershipul FIFA
Diana Buzoianu: Au ajuns la minister procesele verbale de recepţie pentru 297 de km de apă, lucrări finalizate prin PNRR
MApN: Un nou fragment de dronă aeriană, model Gerbera, care prezenta încărcătură explozivă, neutralizat în raionul Gura Portiţei
Natalie Harp ar fi postat 150 de tweet-uri pro-Trump în ziua revoltei de la Capitoliu
Superliga: Victorie pentru Universitatea Craiova, scor 3-1 cu FC Voluntari
La Liga: Atletico, doar egal acasă, 2-2 cu Villarreal
Alba: Un copil de un an şi cinci luni a rămas blocat în maşină, în parcarea unui mall din Alba Iulia. A fost extras de către pompieri / Un alt minor, de 13 ani, a rămas blocat cu piciorul într-un podeţ
Erling Haaland, cu un nou look pentru 2026/2027: "Sezon nou, tunsoare nouă” - VIDEO
Zelenski a cerut mai multe rachete Patriot, spune Mike Pence
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.